Prim-ministrul Pavel Filip a vizitat astăzi Baza militară de instruire a Armatei Naţionale de la Bulboaca. În cadrul vizitei, premierul a remarcat că în urma aprobării programului „Armata profesionistă 2018-2021”, în acest an numărul militarilor prin contract a crescut cu peste 300, iar numărul militarilor în termen a scăzut cu 400, transmite CURENTUL.
Conform planului, pentru 2019 numărul militarilor în termen va scădea cu încă 1000, astfel încât, din 2021 serviciul militar nu va mai fi obligatoriu.
„În sfârșit, noi avem o viziune pentru domeniul apărării. Republica Moldova nu poate întreține o armată foarte mare, dar suntem obligați să avem o armată bine pregătită și profesionistă. Și, desigur, îmi doresc să folosiți armele doar în timpul aplicațiilor militare și antrenamentelor”, a spus premierul.
Pavel Filip a discutat cu militarii despre condițiile de activitate, echipamentele folosite, dar și s-a informat despre procesul de pregătire a militarilor. În timpul vizitei, premierul l-a reîntâlnit și pe tânărul militar căruia i-a înmânat diploma de absolvire în luna iunie. Pavel Filip i-a urat succese în cariera lui profesională.
Prim-ministrul a asistat și la exercițiul multinațional „Scutul de foc – 2018”, care se desfășoară în scopul instruirii comune a armatelor ţărilor partenere. La acest antrenament participă circa 800 de militari din subdiviziunile de artilerie ale Armatei Naţionale, reprezentanţi ai Trupelor de Carabinieri, precum şi contingente din România şi Statele Unite ale Americii. În context, premierul a mulțumit partenerilor pentru sprijinul oferit.
În cadrul Programului Inițiativa Globală pentru Operațiuni de Menținere a Păcii, SUA a oferit țării noastre un sprijin financiar în valoare de circa 4 milioane de dolari. Cu acești bani a fost renovat poligonul și modernizate cazărmile în cadrul bazei militare.
Cristina Pendea