[ X ]
Pavel Filip: Pentru ca oamenii să trăiască în bunăstare avem nevoie de două elemente de bază – supremaţia legii şi educaţie
18 Mai

Prim-ministrul Pavel Filip a participat, astăzi, la festivitatea de celebrare a celei de-a 30-a aniversări a Programului Erasmus+, transmite CURENTUL.

În discursul său, Premierul a menţionat că prin implementarea instrumentelor comunitare, proiectul European Erasmus+ contribuie esenţial la modernizarea sistemului de învățământ al ţării noastre şi serveşte drept exemplu de colaborare eficientă între state în unul din domeniile prioritare, cel al investițiilor în educație.

„Când vorbim de o Moldovă în care oamenii să trăiască în bunăstare avem nevoie de două elemente de bază: supremaţia legii şi educaţie. Proiectul Erasmus a reuşit să contribuie la dezvoltarea ţării noastre prin schimbarea calitativă și structurală a învățământului superior şi să devină o istorie de succes pentru tinerii de astăzi”, a menţionat Premierul.

În acest context, Pavel Filip a accentuat că Programul contribuie la îmbunătăţirea perspectivelor de angajare a tinerilor, oferind posibilitatea de a dezvolta calităţi profesionale solicitate pe piaţa muncii şi a construi o carieră reuşită. „Regret că în anii mei de studenție nu am avut astfel de oportunități, să petrec un semestru într-o universitate europeană şi să am posibilitatea să dezvolt relații cu colegi din diferite țări. Totodată, îmi doresc ca experiența Erasmus să ajute Republica Moldova să devina o destinație atractivă pentru studenții străini”, a subliniat şeful Executivului.

Prezent la eveniment, şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Pirkka Tapiola, a remarcat că Programul Erasmus+ oferă tinerilor din Republica Moldova studii de calitate europeană, care contribuie la dezvoltarea ţării noastre. „Este important ca tinerii care pleacă să acumuleze cunoştinţe să se întoarcă înapoi, pentru că anume aceşti specialişti vor asigura prosperitatea Republicii Moldova”, a menţionat Pirkka Tapiola.

Erasmus+ este Programul Uniunii Europene care sprijină acțiunile din domeniile educație, formare, tineret și sport. În Republica Moldova proiectul a fost lansat acum de 23 de ani pentru a susține eforturile de modernizare a sistemului de învățământ şi de formare profesională la nivel național.

Cristina Pendea

 

Inapoi la arhiva noutaților