Prim – ministrul Pavel Filip invită comunitatea de afaceri din ţară, investitorii străini și autoritățile statului să participe la cea de-a patra ediție a săptămânii de afaceri – Moldova Business Week 2017, transmite CURENTUL.
Evenimentul va avea loc în perioada 3-6 octombrie a.c., la Chișinău.
Într-un mesaj adresat de pe pagina web a evenimentului, Premierul a menționat că Guvernul și-a propus să fie un partener de încredere al business-ului în dezvoltarea afacerilor, atragerea investițiilor și crearea locurilor de muncă. În acest sens, Moldova Business Week creează un forum care reunește cu succes comunitatea de afaceri, autoritățile statului, finanțatorii pentru a consolida acest parteneriat.
Șeful Executivului a afirmat că țara noastră are industrii în creștere, active importante ale statului expuse pentru privatizare, dar și o abordare inovativă și complexă a modului în care statul creează condiții pentru ca mediul de afaceri să se dezvolte.
Evenimentul este organizat de Ministerul Economiei și Infrastructurii și Organizaţia de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Moldova. Înregistrarea la Moldova Business Week 2017 se efectuează pe pagina web – www.mbw.md. Pentru mai multe informații privind organizarea evenimentului, companiile pot apela echipa MIEPO la numărul de telefon (+373 22) 27 36 54 sau pe e-mailul office@miepo.md.
Cristina Parfeni