Premierul R.Moldova, Pavel Filip, a făcut bilanțul vizitei la Bruxelles, Belgia, într-o postare pe o rețea de socializare, informează CURENTUL.
Pavel Filip a declarat că vine de la Bruxelles cu vești bune.
„În primul rând, susținere fermă din partea celor mai înalți oficiali europeni și încredere recâștigată. Totodată, Republica Moldova primește 45 de milioane de euro suport bugetar rapid și alte 100 de milioane de euro asistență macrofinanciară, dintre care 40 de milioane de euro sunt grant și 60 de milioane – împrumut”, a enumerat el.
Totodată, Premierul a amintit că, acum câteva luni mergea la Bruxelles și întâlnea priviri neîncrezătoare. „Priviri ale unor oficiali europeni dezamăgiți de ceea ce vedeau în Moldova în 2015 şi debut 2016, și pe bună dreptate greu de convins că noi veneam cu o altă atitudine și cu o altă mentalitate. I-am rugat să aibă răbdare și să ne judece după roade. I-am rugat să ne sprijine în îndeplinirea unei Foi de Parcurs și să aibă încredere că vom avea un Acord cu FMI. Săptămâna aceasta ne-am întors la Bruxelles cu speranță și cu încrederea că ne-am făcut bine treaba până acum, lucru confirmat şi de parteneri”, a adăugat oficialul.
Premierul Filip a spus că își dorește ca în 2017 „din ce în ce mai mulți cetățeni moldoveni să-și recapete încrederea în instituții, în RM și în șansa de a crește, treptat, calitatea vieții în Moldova”.
Andriana Cheptine