[ X ]
Pavel Filip, despre schimbările din Guvern: Se încadrează mai mult în noțiunea „tehnocrat”
10 Ianuarie

După ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a noilor miniștri desemnați în Guvern, Premierul Pavel Filip a declarat că Executivul începe un nou an și cu o nouă formulă guvernamentală, informează CURENTUL.

Pavel Filip a declarat că pasul efectuat deja se încadrează perfect în acel lanț de reforme a Administrației Publice Centrale.

„Avem în față întregul an 2018 și cu toții înțelegem foarte bine că nu va fi un an simplu, din simplu motiv – fiind că este unul electoral. Aducându-vă felicitări cu numirea în funcție și exprimându-mi încrederea că veți munci foarte intens și suficient. Ne vom ține departe de polemicile și disputele politice, cum am făcut-o până acum, 2 ani de zile. De aceeași manieră – să ne concentrăm mai mult pe lucrurile care trebuie să le facă un Executiv, să fim mai aproape de oameni, înțelegând care sunt problemele lor, având posibilitățile pe care le are Guvernul, să încercăm să venim cu soluții”, a precizat Premierul.

Totodată, Pavel Filip a declarat că are toată certitudinea că acest lucru se va întâmpla, chiar dacă miniștrii nu au foarte mult timp la dispoziție pentru a se acomoda în Ministerele pe care urmează să le conducă.

„În același timp, aveți experiența și practica necesară pentru a face față acestui lucru, sunt absolut sigur. De aceea, această nouă formulă guvernamentală este mai mult una care s-ar încadra în noțiunea – tehnocrat. Vă doresc succes și la finalul acestui an să putem sta în fața cetățenilor RM și să spunem că am făcut maxim și absolut tot posibilul pentru o viață mai bună”, a punctat Filip.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților