Prim-ministrul Pavel Filip a participat astăzi la evenimentul de inaugurare a Consiliului Naţional pentru Participare (CNP) pentru mandatul 2017-2019. Evenimentul a reunit membri ai CNP, ai Cabinetului de miniştri, precum şi reprezentanți ai Cancelariei de Stat, transmite CURENTUL.
Premierul a reiterat deschiderea Guvernului de a consolida comunicarea cu societatea civilă şi alte părţi interesate la identificarea şi realizarea priorităţilor strategice de dezvoltare a ţării. „Pornind de la denumirea Consiliului Naţional pentru Participare, vreau să menţionez că îmi doresc comunicare şi participare, atunci când vorbim despre un document de politici sau altul, un proiect de hotărâre sau o decizie. Această platformă vine să asigure un echilibru între cetăţean şi autorităţile publice”, a declarat Prim-ministrul. Totodată, Pavel Filip a accentuat dorința guvernării actuale de a reconstrui relațiile de colaborare cu societatea civilă prin menținerea independenței și nepolitizării participării civile.
În acest sens, în perioada imediat următoare, membrii CNP vor veni cu propuneri de modificare a Regulamentului de activitate a CNP, precedate de o şedinţă de autoorganizare. Astfel, va fi prezentată conducerea CNP, grupurile de lucru și membrii coordonatori ai acestora, în corespundere cu prioritățile strategice ale Guvernului.
Participanţii la şedinţă s-au pronunţat pentru o colaborare strânsă, care să prevadă inclusiv suportul societăţii civile la inventarierea documentelor de politici şi monitorizarea procesului de implementare a acestora.
Amintim că pe 18 aprilie 2017, prin Hotărârea Guvernului a fost aprobată noua componenţă nominală a CNP. Dezvoltarea la nivel naţional a unui mecanism de promovare a participării organizațiilor societăţii civile la procesul decizional, este prevăzută în Programul de activitate al Guvernului, în prevederile Acordului de Asociere RM-UE, precum şi în alte angajamente naţionale şi internaţionale.
Cristina Pendea