[ X ]
Pavel Filip: „Avem o șansă mare anul acesta să transformăm țara într-un șantier modern”
1 Martie

Prim-ministrul Pavel Filip a prezentat primarilor și președinților de raioane două proiecte majore asupra cărora vor trebui să se concentreze funcționarii publici pe parcursul anului 2018, informează CURENTUL.

În special, Premierul a insistat asupra programului „Drumuri bune pentru Moldova”, care urmează să fie lansat în această primăvara.

„Pentru toți cetățenii țării sunt două teme fără de care țara nu poate să se modernizeze cu adevărat. Am să mă refer, în primul rând, astăzi, la proiectul național major intitulat „Drumuri bune pentru Moldova”. După cum deja se cunoaște, Guvernul a obținut voința politică pentru a aloca în bugetul din anul acesta resursele necesare construcției și reparației a 1200 de km de drumuri din zonele rurale. Fiecare localitate va primi bani pentru reparația drumurilor. Avem o șansă mare anul acesta să transformăm țara într-un șantier modern”, a declarat Filip.

Concomitent, Premierul a promis că nu vor fi neglijate nici traseele naționale, deși, întâi de toate, „Guvernul își dorește ca oamenii să ajungă la drumurile naționale tot pe drumuri bune, dar nu frământând glodul”.

Încă o problemă punctată de Premier în cadrul reuniunii a fost „violența domestică”. „Precum sunt oamenii așa e țara”, a afirmat Premierul, menționând necesitatea schimbării mentalității oamenilor.

De menționat că, Reuniunea primarilor și președinților de raioane a fost organizată de Guvern în contextul Festivalului „Mărțișor”, care se va desfășura în perioada 1-10 martie.

Dumitru Garcaliuc

Inapoi la arhiva noutaților