Prim-ministrul Pavel Filip a vizitat Biroul Naţional de Statistică (BNS), când statisticienii din Republica Moldova îşi sărbătoresc ziua profesională, transmite CURENTUL.
Premierul şi-a început vizita la locul unde se prelucrează datele colectate de recenzorii ce au activat în timpul ultimului recensământ al populaţiei şi locuinţelor din 2014, unde s-a interesat cum evoluează lucrurile în acest sens.
Tot astăzi, Premierul a participat la şedinţa festivă, organizată la BNS, unde s-a întâlnit cu angajaţii instituţiei şi a discutat despre realizările, dar şi obiectivele care stau în faţa lor.
Pavel Filip a vorbit despre necesitatea consolidării sistemului naţional de statistică, dar şi a întregii administraţii publice din ţară. Premierul a precizat că reforma administraţiei publice, care deja a fost începută de Guvern, are scopul de a moderniza şi eficientiza sectorul public, precum şi a crea un mediu atractiv de activitate pentru specialişti de înaltă calificare, care să fie motivaţi pe măsură şi să aducă beneficii societăţii.
Biroul Naţional de Statistică are misiunea de a elabora politicile în domeniul statisticii şi a furniza date şi informaţii statistice de calitate şi la timp, cu privire la situaţia socială şi economică a ţării.
Cristina Pendea