[ X ]
Pavel Filip a discutat cu Secretarul OMT despre oportunitățile dezvoltării turismului în Moldova
5 Iunie

Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu Secretarul General al Organizației Mondiale a Turismului (OMT), Taleb Riffai. Dialogul a avut loc în contextul desfăşurării în premieră, în Republica Moldova, în perioada 5-7 iunie 2017, a Reuniunii Comisiei Organizaţiei Internaţionale a Turismului de pe lângă ONU pentru Europa, transmite CURENTUL.

Cu acest prilej, Premierul a mulțumit Secretarului General al OMT pentru oportunitatea de a organiza acest eveniment la Chișinău, subliniind că Executivul are în vizor perspectiva transformării turismului într-un motor al creșterii economice. „Contez mult pe această ramură, inclusiv pe turismul intern. Există potențial nevalorificat și lucrăm pentru elaborarea politicilor în așa mod încât să avem o dezvoltare a sectorului. Vrem să creăm reguli clare și avem periodic întâlniri cu agenții economici din domeniu pentru a identifica problemele cu care se confruntă”, a menționat Pavel Filip.

Astfel, au fost realizate mai multe măsuri pentru a stimula activitatea întreprinderilor din domeniul turismului, în special în scopul diminuării birocrației. Este vorba despre simplificarea procedurii de intrare în Republica Moldova pentru cetățenii străini, reducerea numărului de rapoarte, a numărului de acte permisive, în prezent fiind în proces de discuții pe platforma parlamentară proiectul noii legi cu privire la turism. În context, Premierul a subliniat ca experiența și expertiza OMT este foarte valoroasă pentru Republica Moldova.

Secretarul General al OMT, Taleb Riffai, a relevat importanța turismului la nivel global, în prezent sectorul asigurând circa 10% din PIB-ul mondial, și a amintit că trăim, de fapt, în era turismului și a călătoriilor.

În această ordine de idei, Taleb Riffai a salutat toate măsurile întreprinse de Executivul de la Chișinău și a menționat că pentru dezvoltarea sectorului este importantă o conlucrare eficientă între toate autoritățile de profil sau care au tangențe cu acest domeniu. „Pe lângă impactul pozitiv asupra creșterii economice, dezvoltarea turismului presupune și importante realizări în domeniul social, cum ar fi deschiderea de noi locuri de muncă. Moldova este o țară interesantă și deosebită, iar accentul trebuie pus pe mesajul care este transmis potențialilor turiști, or nu este important ceea ce avem, dar ceea ce facem cu ceea ce avem”, a menționat Secretarul General al OMT.

Părțile au discutat și despre necesitatea de a perfecționa elaborarea statisticilor în domeniu, situația reală privind numărul de turiști străini fiind, foarte probabil, mult mai bună decât cea reflectată azi statistic. Potrivit datelor oficiale, în anul 2016 numărul de traversări ale frontierei de stat de către cetățenii străini, la intrarea în Republica Moldova, a totalizat 3,4 milioane, în creștere cu circa 20% față de anul 2015.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților