Mai multe percheziții au avut loc în această dimineață la Postul vamal Leușeni, precum și la domiciliile unor angajați ai Serviciului Vamal în cadrul unei cauze penale pornite pe fapte de corupție. Patru vameși au fost reținuți de ofițerii CNA pentru 72 de ore, acțiunile de urmărire penală desfășurându-se sub conducerea procesuală a procurorilor mun. Bălți.
Potrivit probelor administrate de CNA, bănuiții ar fi pretins și acceptat diverse sume de bani de la transportatorii de colete și pasageri care operau curse internaționale din și spre țările Uniunii Europene. Remunerațiile ilicite ar fi fost pretinse pentru facilitarea procedurilor vamale sau pentru eludarea completă a acestora cum ar fi omiterea verificărilor minuțioase privind bunurile transportate și, respectiv, scutirea de achitare a drepturilor de import.
În această dimineață au fost desfășurate 8 percheziții care au vizat birourile de serviciu, automobilele și domiciliile bănuiților. În urma acțiunilor de urmărire penală, au fost ridicate mijloace financiare, proveniența cărora urmează a fi stabilită, purtători de informații și alte probe relevante pentru cauză.
Cercetările pe caz continuă sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Bălți în conlucrare cu reprezentanții Direcției integritate și supraveghere a Serviciului Vamal.