[ X ]
Patru procuraturi din Bălți s-au reunit într-un singur sediu
25 Septembrie

Procuratura municipiului Bălţi, Procuratura de circumscripţie Bălţi şi Oficiile Nord ale Procuraturii Anticorupţie şi Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cauze Speciale, vor sta sub acelaşi acoperiş, pe strada Păcii, nr.21 din municipiul Bălţi, transmite CURENTUL.

Noul imobil a fost inaugurat astăzi, de Procurorului General, Eduard Harunjen, în prezenţa Ministrului Justiţiei, Victoria Iftodi şi a conducătorilor procuraturilor specializate.

Clădirea are o suprafaţă de 1937,3 metri pătraţi, cu trei etaje, în care va munci un personal total de aproximativ 100 de unităţi: procurori, consultanţi, ofiţeri detaşaţi, specialişti, personal tehnic şi auxiliar din toate cele patru procuraturi teritoriale şi specializate, care, de astăzi, nu vor mai sta cu chirie.

Imobilul a fost procurat de Guvernul Republicii Moldova, decizia privind transmiterea, cu titlu gratuit, a bunurilor imobile din administrarea Direcţiei generale pentru administrarea clădirilor Guvernului în administrarea Procuraturii Generale fiind luată de Executiv acum un an.

Astfel, după mai bine de două decenii, timp în care angajaţii acestor subdiviziuni au activat în condiţii inadecvate, acum, procurorii şi personalul auxiliar vor munci într-o încăpere adaptată standardelor europene. Noul sediu este bine poziţionat, în centrul municipiului Bălţi, acolo unde sunt concentrate toate instituţiile de drept din localitate.

Acest fapt, în opinia Procurorului General, va eficientiza, pe de o parte, procesul de interacţiune a procurorilor cu celelalte instituţii de drept, iar pe de altă parte, va facilita accesul persoanelor, în condiţii optime de calitate şi operativitate, în acest scop fiind amenajate şi 5 birouri de audienţă a cetăţenilor.

Acţiunea rezultă din obiectivele Strategiei de Reformare a Sectorului Justiţiei şi Planului de Dezvoltare Strategică a Procuraturii pentru anii 2016 – 2020, menită să eficientizeze procesul de administrare, gestionare şi utilizare a patrimoniului public.

În contextul modernizării şi dezvoltării capacităţilor instituţionale, precum şi optimizării resurselor utilizate, Procuratura tinde să-şi concentreze subdiviziunile dispersate în sedii teritoriale comune şi demarează noi proiecte ce prevăd reparaţia, modernizarea şi dotarea mai multor sedii ale procuraturilor din ţară.

inaugurare

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților