Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță despre condamnarea prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani a două persoane fizice și două persoane juridice, membrii activi ai unui grup criminal organizat creat pentru comiterea infracțiunii de organizarea migrației ilegale, transmite CURENTUL.
Conform materialelor cauzei, inculpații, pe parcursul anilor 2015-2017, urmărind scopul obținerii profitului, acționând prin participație sub forma grupului criminal organizat, distribuind preventiv rolurile fiecăruia, au întreprins acțiuni în vederea organizării intrării și șederii ilegale în statul Israel a cetățenilor Republicii Moldova.
În acest scop, inculpații s-au întâlnit cu potențialii imigranți, cărora le-au explicat condițiile contractuale și de muncă în statul Israel, documentele necesare pentru deschiderea vizei de intrare și ședere în statul Israel și remunerația ilicită în sumă de aproximativ 7 000 dolari SUA pentru persoană, care urma a fi achitată acestora.
În continuare, membrii grupului criminal organizat, urmărind scopul infracțional, au promit de la mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova un set de documente, totodată, asumându-și angajamentul de a perfecta actele obligatorii pentru deschiderea vizei de muncă in Israel.
Astfel, prin intermediul societăților comerciale, pe care le conduceau, condamnate în același dosar, au organizat falsificarea certificatelor care atestă absolvirea cursurilor specializate de îngrijire a bătrânilor, comisiile medicale care atestă starea sănătății imigranților, iar ulterior le-au organizat transportarea la Consulatul statului Israel din or. Kiev, Ucraina, dându-le instrucțiuni cu privire la circumstanțele care urmau să le comunice în cadrul interviului la Consulat.
În instanța de judecată inculpații au recunoscut acuzarea înaintată, iar instanța de judecată a constatat că reeducarea lor este posibilă fără izolarea acestora de societate, stabilindu-le pedeapsa sub formă de amendă.
Mărimea amenzii pe care urmează să o achite inculpații este de 10 000 unități convențională, ceea ce constituie 500 000 lei.
Totodată, inculpații au fost privați de dreptul de a exercita activități legate de turism și de prestarea serviciilor în domeniul angajării în câmpul muncii peste hotarele Republicii Moldova pe un termen de 4 ani.
La fel, prin sentință s-a dispus a confisca în mod solidar de la inculpați, cu trecerea forțată și gratuită în proprietatea statului, a sumei de 71 340 dolari SUA cu titlu de mijloace bănești obținute din activitatea infracțională.
Cristina Parfeni