[ X ]
Patru noi ambasadori agreați în Republica Moldova
16 Octombrie

În cadrul unei ceremonii oficiale, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a primit scrisorile de acreditare din partea a 4 ambasadori agreați în Republica Moldova: E.S. Steven Mark Fisher, Ambasador al Regatului Marii Britanii și Irlandei de Nord; E.S. Donika Hoxha, Ambasador al Republicii Albania cu reședința la Sofia; E.S. Manuel Larrotcha Parada, Ambasador al Regatului Spaniei cu reședința la București; E.S. Marjut Akola, Ambasador al Republicii Finlanda cu reședința la București, informează CURENTUL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că a felicitat diplomații cu prilejul acreditării în calitate de ambasadori în Republica Moldova și oportunitatea de a contribui la dinamizarea relațiilor bilaterale dintre statele noastre în toate domeniile de interes comun.

„Am reiterat poziția fermă a instituției prezidențiale privind promovarea unei politici externe echilibrate, bazată pe relații de colaborare reciproc avantajoase atât cu Vestul, cât și cu Estul, în baza intereselor naționale. Am urat fiecărui ambasador succes în îndeplinirea mandatului său, dând asigurări că pot miza pe sprijinul meu plenar în buna desfășurare a activității diplomatice”, a scris Dodon.

Andriana Cheptine

74384700_2588172977896824_211943429033164800_n 72728261_906769803036715_8251779086502854656_n 73375499_734815583657452_2020408231569915904_n 72436959_670872956741764_834535024903585792_n

Inapoi la arhiva noutaților