[ X ]
Patru noi ambasadori acreditați în R.Moldova
18 Aprilie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, astăzi, în cadrul unei ceremonii oficiale, a primit scrisorile de acreditare din partea a patru ambasadori agreați: E.S. Uldis Mikuts, Ambasador al Republicii Letonia în Republica Moldova; E.S. Oheneba Dr. Lesley Akyaa Opoku-Ware, Ambasador al Republicii Ghana în Republica Moldova, cu sediul la Moscova, E.S. Olwa Johnson Agara, Ambasador al Republicii Uganda în Republica Moldova, cu reședința la Moscova, și E.S. Shadreck Luwita, Ambasador al Republicii Zambia în Republica Moldova, cu sediul la Moscova, informează CURENTUL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, în cursul discuțiilor, a transmis sincere felicitări tuturor diplomaților cu prilejul acreditării în calitate de ambasadori în Republica Moldova și oportunitatea de a contribui la dinamizarea relațiilor bilaterale dintre statele noastre pe multiple planuri.

„Am exprimat interesul Republicii Moldova pentru dezvoltarea unei colaborări constructive şi pragmatice, cu toate statele reprezentate, în special în domeniul comercial-economic. Totodată, am reiterat faptul că instituția prezidențială promovează o politică externă echilibrată, bazată pe relații de colaborare reciproc avantajoase atât cu Vestul, cât și cu Estul, în baza intereselor naționale. Mi-am exprimat încrederea că acreditarea noilor ambasadori în Republica Moldova va impulsiona valorificarea potențialului de cooperare existent în beneficiul popoarelor noastre”, a precizat Dodon.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților