[ X ]
Patru grupări criminale, specializate în migrație ilegală, spălare de bani, contrabandă, falsificare de acte – documentate de oamenii legii
18 Aprilie

Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale în comun cu ofiţerii Serviciului de Informații și Securitate au identificat 4 grupări criminale, specializate în organizarea migrației ilegale, spălarea banilor, contrabandă cu mijloace financiare, falsificarea documentelor și trecerea ilegală a frontierei de stat, șantaj atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și peste hotarele țării, transmite CURENTUL.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor speciale de investigaţii, a fost stabilit că în schema infracţională erau implicaţi inclusiv funcţionari publici, printre care un angajat al Ministerului Afacerilor Interne şi un funcționar din cadrul Agenţiei Servicii Publice.

Angajatul MAI facilita perfectarea actelor moldoveneşti pentru persoane originare din țări cu risc terorist sporit, implicit pentru un cetăţean pakistanez, care provine dintr-o regiune cu risc sporit de activitate teroristă.

În același timp polițistul era în conexiune cu un intermediar, care avea legături directe cu un funcţionar din cadrul Agenţiei Servicii Publice care se ocupa de confecționarea clandestină a actelor oficiale.

Pe parcursul documentării cazului, în vizorul procurorilor PCCOCS și ofițerilor SIS au ajuns mai multe persoane, printre care un angajat al unei companii de transport de persoane și colete către statele membre ale Uniunii Europene. Acesta a recunoscut existenţa unei scheme de transportare ilegală a persoanelor fără acte de identitate, inclusiv aflate în căutare, și a cetățenilor străini, originari din țările cu risc terorist sporit, către Uniunea Europeană, prin tranzitarea teritoriului României.

La fel, pe parcursul documentării cazului, a fost identificată încă o filieră ilegală de activitate care se ocupa de furtul mijloacelor bănești din Uniunea Europeană, care, ulterior erau transportate către Republica Moldova și Federația Rusă. A fost stabilit că, o parte din banii furaţi din bancomatele Uniunii Europene, marcați cu vopsea de protecție, urmau a fi vânduţi pe teritoriul Republicii Moldova prin intermediul mai multor persoane.

În rezultatul celor 52 de percheziții efectuate și a măsurilor speciale de investigații de către procurorii PCCOCS și ofițerii SIS au fost reţinute 18 persoane, ridicate circa 100 acte false/contrafăcute, identificate 2 filiere de migraţie ilegală către statele membre ale UE şi ridicaţi 30 mii euro, bani murdari de vopsea de protecţie, sustrași din bancomatele Uniunii Europene.

Astfel pe numele a 8 persoane au fost emise mandate de arest pe un termen de 30 de zile, iar în privința celorlalți membri ai grupărilor criminale urmează ca instanța să se pronunțe asupra demersurilor procurorilor.

Investigațiile pe caz continuă în vederea stabilirii tuturor acțiunilor ilicite ale suspecților și a eventualilor complici la comiterea infracțiunilor.

În caz că vinovăția acestora va fi demonstrată suspecții riscă pedeapsă sub formă de închisoare după cum urmează:

Organizarea migraţiei ilegale – art. 362/1 Cod penal – de la 5 la 7 ani de privațiune de libertate;

Trecerea ilegală a frontierei de stat – art. 362 Cod penal – de la 5 la 7 ani de privațiune de libertate;

Șantaj – art. 189 Cod penal – de la 5 la 7 ani de privațiune de libertate;

Contrabandă de mijloace bănești – art. 248 Cod penal – de la 3 la 10 ani de privațiune de libertate;

Spălarea banilor – art. 243 Cod penal – de la 5 la 10 ani de privațiune de libertate;

Confecţionarea, deţinerea, vânzarea și folosirea documentelor oficiale – art. 361 Cod penal – până la 5 ani de privațiune de libertate.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților