[ X ]
Patru cetățeni străini învinuiți de trafic de ființe umane. Ce riscă inculpații
15 Decembrie

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală de învinuire a doi cetăţeni ai Ucrainei şi doi ai României, învinuiţi de traficarea unei femei în scop de exploatare sexuală comercială în România, transmite CURENTUL.

Potrivit actului de învinuire, în perioada aprilie – mai 2016, inculpaţii au recrutat o femeie din Cahul, pe care prin înşelăciune, sub un pretext inventat, au transportat-o în orașul Galaţi, unde aceasta a acordat servicii sexuale mai multor persoane. După ce a revenit acasă, victima a fost impusă de către inculpaţi să le întoarcă o parte din bani pentru cheltuielile privind transportarea acesteia în România.

În luna iulie curent, inculpaţii au încercat din nou să traficheze victima şi încă o persoană din anturajul acesteia, însă acesta a anunţat oamenii legii, după care toţi patru au fost reţinuţi de procurori şi colaboratorii Centrului pentru Combaterea Traficului de persoane. La momentul reţinerii, la unul din ei au fost depistate acte false.

Actualmente, doi intre inculpaţi se află în arest preventiv, iar ceilalţi au interdicţia de a părăsi ţara. Dacă vor fi recunoscuţi culpabili de cele incriminate, ei riscă până la 15 ani de detenţie.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților