[ X ]
Patru bărbați – cercetați pentru furturi din locuințe
17 Octombrie

Patru bărbați, cu vârsta cuprinsă între 19 și 25 de ani, membri ai unui grup infracțional, sunt cercetați penal pentru săvârșirea furturilor din locuințe. Suspecții, locuitori ai raionului Hâncești, sunt anterior judecați pentru infracțiuni similare. Prejudiciul cauzat victimelor se ridică la 150 000 lei, transmite CURENTUL.

Ca urmare a măsurilor speciale de investigație, polițiștii au stabilit că, în ultimele două luni, suspecții au comis șapte furturi din locuințe numai pe teritoriul raionului Strășeni. De asemenea, aceștia sunt suspectați că ar fi săvârșit infracțiuni similare pe teritoriul raioanelor Hâncești și Ialoveni.

Ultimul caz a avut loc în satul Căpriana, de unde suspecții au sustras 1500 de euro și un card cu 10 000 de lei în cont.

Grupul acționa pe timp de zi, prin efracție, forţând geamurile sau ușile din termopan, când stăpânii erau lipsă, sustrăgând articole din aur și bani.

Ieri, 16 octombrie, polițiștii din Strășeni și Hâncești, cu sprijinul ofițerilor BPDS „Fulger” au efectuat percheziții la domiciliile suspecților, unde au depistat și ridicat droguri, muniții deținute ilegal, bunuri sustrase din locuinţă, dar și obiecte care ar fi fost folosite la comiterea infracțiunilor.

Suspecții sunt cercetați în stare de libertate. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă amendă de la 32 500 la 67 500 de lei sau închisoare de până la 4 ani.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților