Ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu a anunțat că, Focul Haric va fi adus și în acest an în Republica Moldova, informează CURENTUL.
„A fost primită decizia ca episcopii din RM vor merge la Aeroport, însoțiți de echipajele INP, pentru a prelua acest Foc Haric și va merge la episcopii. De acolo, preoții vor prelua Focul și vom merge la biserici, în așa fel să avem Focul Haric în fiecare biserică. Trebuie să conștientizăm că biserica este a localității, trebuie să conștientizăm că, atunci când este acest Foc în biserică, el este și în casa noastră. A fost primită decizia ca, în acest an, slujbele în biserici să fie desfășurate de către slujitorii bisericii fără enoriași”, a precizat ministrul, în cadrul unui briefing de presă.
Potrivit lui, sfințirea merindelor nu se va întâmpla în biserici sau în curțile bisericii.
„În localitățile, orășelele unde este posibil, cetățenii vor scoate merindele la poartă, iar preoții vor merge pe străzi și vor sfinți. Rog să înțelegeți importanța acestei decizii și cât de dificil a fost ca să primim această decizie, atât pentru autorități, cât și mitropolie. În orașele mai mari nu este permisa această procedură, pentru că suntem prea mulți, este riscul să ne contaminăm. Este riscul ca, această lună în care am luptat și am reușit să gestionăm situația – să o dăm peste cap și să începem de la zero. De aceea, Mitropolia va sfinți cozonacii la Franzeluța sau la alte întreprinderi, unde se produc acești cozonaci, în așa fel încât cetățeni să poartă procura cozonaci sfințiți pentru a putea să sărbătorească Paștele cu familia”, a adăugat ministrul.
Totodată, Pavel Voicu a îndemnat cetățenii să petreacă sărbătoarea acolo unde i-a prins timpul.
„Nu este cazul să ne deplasăm în alte localități, la părinți. O să fie prima dată, când nu o să sărbătoresc cu părinții. Îmi sunt foarte dragi și vreau ca următorii ani, mulți ani, să sărbătoresc cu ei împreună. Vă chem la responsabilitate”, a adăugat ministrul.
De asemenea, el a îndemnat gospodarii și gospodinele, atunci când se pregătesc de această sărbătoare, să păstreze toate măsurile de protecție.
Andriana Cheptine