[ X ]
PAS solicită ajutorul cetățenilor. Despre ce este vorba?
5 Mai

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) solicită și de această dată sprijinul cetățenilor. Aceștia pot contribui prin donații pentru campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate, preconizate pentru 11 iulie curent, transmite CURENTUL.

PAS menționează că sprijinul și încrederea cetățenilor le permite să existe ca forță politică.

„Donează! Vom câștiga împreună aceste alegeri!

Dragi cetățeni, dragi oameni buni ai Moldovei, cu toții am câștigat șansa de a ne reconstrui țara, de a avea un parlament responsabil. Decizia de dizolvare a parlamentului este una mult așteptată. Vedem această decizie din perspectiva datoriei și responsabilității pe care ne-am asumat-o de a oferi Republicii Moldova o majoritate de deputați care să lucreze în interesul oamenilor. Dragi cetățeni, noi suntem mulți. Noi suntem puternici. Suntem uniți. Prin această unitate, am învins la alegerile prezidențiale. Prin această unitate vom învinge în fiecare luptă împotriva hoților. Sprijinul și încrederea dumneavoastră ne permit să existăm ca forță politică și să contribuim la schimbarea clasei politice din Republica Moldova.

Merităm o viață demnă aici acasă, merităm politicieni care să ne reprezinte interesele și să muncească în beneficiul cetățenilor.

Vă cerem respectuos sprijinul și de această dată – vă rugăm să donați pentru ca noi să învingem și să începem schimbări adevărate pentru Moldova.

Împreună să câștigăm aceste alegeri!”, menționează PAS.

Cetățenii pot dona:

1. online –https://unpaspentru.md/doneaza-pentru-pas/
2. în numerar la sediul PAS, Maria Cibotari 9/1

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților