[ X ]
PAS – protest la Primăria capitalei: Solicităm anularea majorării impozitului pe imobil
3 Iunie

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a desfășurat, astăzi, o acțiune de protest în fața Primăriei municipiului Chișinău. Membrii formațiunii au solicitat anularea majorării impozitului pe imobil și, respectiv, revenirea la cuantumul de 0,1%, informează CURENTUL.

Vasile Grădinaru, președintele PAS în Consiliul Municipal Chișinău, a amintit că majorarea dată a fost votată de socialiștii din Consiliu, iar PAS a părăsit acea ședință din 29 decembrie 2020.

„Solicităm lui Ion Ceban să convoace Consiliul și să examinăm proiectul nostru sau dacă are el unul mai bun, să-l prezinte, astfel ca să revenim la normalitate. Acest lucru trebuie să se întâmple până pe 15 iunie curent”, a declarat Grădinaru, solicitând încetarea „genocidului provocat de socialiști cetățenilor simpli, cu venituri mici”.

Dan Perciun, deputat al PAS, a declarat că 2020 a fost un an foarte dificil, iar 2021 e unul complicat, iar mulți cetățeni și-au pierdut locurile de muncă și au rămas fără venituri, iar aceste majorări arată „cât de deconectați sunt socialiștii de la necesitățile reale ale cetățenilor”.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților