Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, punctează că cea mai simplă și, totodată, scurtă cale pentru dizolvarea actualului Parlament și declanșarea alegerilor anticipate este neîntrunirea cvorumului în două ședințe ale Parlamentului la care se va examina programul de activitate și lista unui eventual Cabinet de miniștri, transmite CURENTUL.
Deputatul menționează că, conform jurisprudenței Curții Constituționale, lipsa cvorumului echivalează cu respingerea solicitării de învestitură.
„Astfel, s-ar întruni circumstanțele constituționale pentru dizolvarea Parlamentului prevăzute la art.85 alin.(2) din Constituție, iar Președintele țării, deși are o discreție în acest sens, ar putea emite Decretul privind alegerile anticipate.
În acest sens, PAS propune Parlamentului să adopte printr-o hotărâre o Declarație prin care deputații se angajează că nu vor participa la două ședințe ale Parlamentului la care se va examina acordarea votului de încredere pentru un eventual Guvern. Este un fel de proiect de proiect – el încă poate fi ajustat/definitivat, așa încât să includă exhaustiv toți pașii și termenii pentru a se ajunge la alegerile anticipate. Sigur că adoptarea Declarației nu garantează 100% că cei care o vor vota o vor implementa cap coadă. Dar cel puțin ca mesaj public nu se va mai putea perpetua situația în care parcă toți spun că doresc anticipate, dar, pe de altă parte, folosesc tertipuri de genul ”hai să mai vedem”, ”vrem să salvăm țara și omenirea”, în realitate fiind vorba de dorința prelungirii activității actualului Parlament. Reiterez nu știu a câta oară – învestirea chiar și a celui mai bun Guvern din lume duce, pe de o parte, la continuarea dezastrului care este acum, or nici un executiv nu poate să funcționeze normal și să fie performant fără un Parlament care îl sprijină, iar, pe de altă parte, conduce la amânarea (în cel mai bun caz) a alegerilor pentru un nou Parlament”, scrie pe o rețea de socializare deputatul.
Cristina Parfeni