Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) anunță crearea Fondului Solidarității pentru combaterea COVID-19, transmite CURENTUL.
Potrivit PAS, toate donațiile primite de PAS în perioada stării de urgență vor fi direcționate spre combaterea virusului COVID-19.
„Acestea vor fi folosite pentru a susține eforturile de combatere a COVID-19, în special pentru procurarea echipamentelor de protecție pentru medici și pentru susținerea celor mai vulnerabili cetățeni.
Această inițiativă vine după mai multe solicitări ale membrilor și susținătorilor noștri care vor să pună umărul la oprirea pandemiei, însă nu au încredere în modul în care autoritățile gestionează situația”, menționează PAS.
Amintim că PAS a donat 300 mii lei autorităților pentru susținerea eforturilor de combatere a epidemiei COVID-19.
„De asemenea, am alocat din donații suma de 144 mii lei pentru procurarea a 10 mii de măști medicinale, 1 500 sticle de dezinfectant, 300 de pachete alimentare și materie primă pentru producerea a 2 000 de viziere pentru doctori, care au fost repartizate în toată țara”, mai spune PAS.
Puteți dona în Fondul Solidarității pe: https://unpaspentru.md/donate.
Donațiile pot fi făcute cu carduri bancare emise în țară și în străinătate.
Cristina Parfeni