[ X ]
PAS la 2 ani de mandat: „Nu putem face în 2 ani tot ce am ratat 30 de ani , dar am început lucruri importante”
10 Iulie

Mâine, 11 iulie 2023, se împlinesc 2 ani de când Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a câștigat alegerile parlamentare cu 63 de mandate și a preluat guvernarea țării. Astăzi, în cadrul unui briefing de presă, conducerea formațiunii a prezentat un raport de activitate, informează CURENTUL.

„Nu putem face în 2 ani tot ce am ratat 30 de ani , dar am început lucruri importante. Vrem ca până în 2023 Uniunea Europeană să fie la noi acasă”, a declarat Igor Grosu, președintele PAS.

Potrivit spuselor sale, în pofida tuturor crizelor care s-au abătut asupra Republicii Moldova, în cei 2 ani s-au reușit următoarele:

– au fost pornite schimbări în justiție, inclusiv evaluarea tuturor judecătorilor și procurorilor. Primele rezultate au început să apară – Ilan Șor a fost condamnat definitiv;

– cu ajutorul partenerilor externe, au fost aplicate sancțiuni împotriva fugarilor și grupărilor care încearcă să destabilizeze situația din țară;

– la sesizarea Guvernului, a fost scos în afara legii Partidul „Șor”;

– a fost instituită confiscarea extinsă, astfel vor putea fi confiscate bunuri transferate de condamnat către rude;

– au fost stabilite pedepse și amenzi mai dure pentru acte de corupție;

– aeroportul a fost întors în proprietatea statului;

– limba română a fost introdusă în Constituție;

– au fost încetate mai multe acorduri cu Comunitatea Statelor Independente etc.

Totodată, Igor Grosu a spus că „echipa „Europa” va munci în continuare”. „Împreună cu colegii, vom lua țara pas la pas, vom merge în fiecare localitate și vom prezenta cetățenilor raportul nostru, așa cum am făcut și anul trecut – campania „PAS – la raport”, a mai spus politicianul.

Inapoi la arhiva noutaților