[ X ]
[ X ]
[ X ]
PAS anunță că a alocat de la începutul crizei aproximativ 700 mii lei pentru eforturile de combatere a epidemiei COVID-19
28 Aprilie

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) anunță că a alocat de la începutul crizei aproximativ 700.000 lei pentru eforturile de combatere a epidemiei COVID-19, informează CURENTUL.

„Doar în ultimele câteva zile, Maia Sandu împreună cu membrii PAS au livrat echipamente medicale de primă necesitate spitalelor și primăriilor din nordul țării. Astfel, două aparate de oxigen, vitale în luptă cu pandemia, și 300 de costume medicale au ajuns la spitalele din Bălți și Soroca, iar un lot semnificativ de mănuși, măști, viziere și dezinfectante au fost distribuite pentru protecția angajaților din primării. De la începutul crizei, ajutoarele PAS au ajuns în spitalele și primăriile din 22 de raioane din țară, precum și în instituțiile medicale din capitală. Printre acestea se numără peste 15.000 de măști, 3000 de viziere, 800 de costume de protecție, 2000 de sticle de dezinfectanți și 10 boxe de intubare”, se spune într-un comunicat.

De asemenea, PAS anunță că a alocat bani pentru testarea gratuită a 100 de medici și pentru distribuirea a sute de pachete alimentare pentru cei mai vulnerabili oameni. „La aceste donații se adaugă și o contribuție de 300.000 de lei la fondul deschis de autorități pentru combaterea COVID-19”, se mai spune în comunicat.

„Aceste ajutoare nu ar fi fost posibile fără contribuțiile unor oameni generoși care au donat peste 230.000 de lei către Fondul Solidarității în ultima lună. Criza cauzată de COVID-19 a scos la iveală tot ce e mai bun în natura umană: bunătatea, empatia și solidaritatea și le mulțumim tuturor celor care au contribuit la acest efort. Îi îndemnăm să doneze și în zilele următoare, pentru că lucrătorii medicali și angajații din sectorul social așteaptă în continuare ajutorul nostru”, a declarat Maia Sandu, Președinta PAS.

Potrivit lor, donațiile pot fi făcute online, cu cardul bancar, la acest link: https://unpaspentru.md/donate. Toate acțiunile realizate de PAS, inclusiv achizițiile efectuate din donații pot fi urmărite în timp real aici: https://unpaspentru.md/actiuni-pas-covid-19/.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților