[ X ]
Părțile implicate în litigiile internaționale ar putea să-și aleagă țara și instanța de judecată care să judece cazul
22 August

Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de lege pentru aderarea Republicii Moldova la Convenția privind acordurile de alegere a forului, încheiată la Haga, la 30 iunie 2005.

Scopul acestui instrument internațional este de a eficientiza raporturile juridice de ordin comercial și economic la nivel interstatal. Astfel, „acordul de alegere a forului” reprezintă acordul încheiat între două sau mai multe părți, de regulă agenți economici, care desemnează una sau mai multe instanțe specifice, la alegere, pentru soluționarea litigiilor care ar putea apărea între acestea în legătură cu realizarea tranzacțiilor comerciale internaționale.

Dispozițiile Convenției vor conferi o mai mare securitate și predictibilitate juridică prin crearea, la nivel mondial, a unui mecanism opțional de soluționare a litigiilor, ca alternativă la actualul sistem de arbitraj. Mai mult, această Convenție promovează și susține investițiile și comerțul internațional, deoarece garantează agenților economici securitatea juridică necesară. Ministra Justiției a menționat și faptul că părțile contractante ale acestui acord vor avea garanția că doar instanțele desemnate de către acestea vor soluționa cauza, iar hotărârea pronunțată va fi recunoscută și executată în străinătate.

„Aderarea Republicii Moldova la acest instrument internațional este un proiect de lege important, care ne va aduce și mai aproape de comunitatea europeană. Acesta reprezintă o măsură de consolidare a cooperării în materie civilă și comercială, care, în prezent, se regăsește în Agenda de asociere RM-UE, pentru anii 2023-2027, precum și o acțiune setată în proiectul Planului național de acțiuni privind realizarea criteriilor de aderare a țării noastre la comunitatea europeană, ce derivă din Capitolul 24 – Justiție, libertate și securitate”, a declarat Veronica Mihailov-Moraru.

Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului pentru examinare. Odată cu aderarea la Convenția privind acordurile de alegere a forului, urmează a fi operate modificări la Codul de procedură civilă. În acest sens, Ministerul Justiției a inițiat elaborarea unui proiect de lege pentru armonizarea legislației naționale.

Inapoi la arhiva noutaților