Manifestațiile antiguvernamentale, organizate de Partidul „ȘOR”, vor continua până când actuala guvernare a PAS și președintele Maia Sandu își vor da demisia și vor fi organizate alegeri parlamentare și prezidențiale anticipate. Despre acest lucru au anunțat liderii protestelor anti-guvernare, în cadrul mitingului de duminica trecută, 13 noiembrie, la care au participat peste 60 de mii de oameni, iar alți peste 30 de mii au fost împiedicați să ajungă la manifestație.
Ieri, în cea de-a noua duminică de proteste, exponenții puterii s-au ales cu stigmatul de „dușmani ai poporului”. Mulțimea a mărșăluit prin fața mai multor instituții de stat, pentru a-și exprima nemulțumirea față de modul în care își desfășoară acestea activitatea. Printre acestea se numără Parlamentul, Președinția, Curtea Constituțională, Procuratura Anticorupție, Ministerele Economiei, Agriculturii ș.a. De asemenea, în fața sediilor acestor instituții au fost plasate statui din carton cu imaginea șefilor acestor structuri, care au fost lovite cu flori și cu palmele de către oamenii nemulțumiți de viața grea pe care o duc, din cauza PAS și a Maiei Sandu, care au promis vremuri bune, dar au adus haos, scumpiri, deznădejde, frig și foame.
Manifestațiile antiguvernamentale durează de mai bine de două luni. Din septembrie și până în prezent, în fiecare duminică, au loc proteste masive, în cadrul cărora au fost înaintate trei revendicări de bază la adresa guvernanților. Prima prevede compensarea integrală a tarifelor pentru gazele naturale, raportate la prețurile de dinaintea semnării noului contract cu Gazprom, astfel, încât oamenii să achite 4,2 lei pentru un metru cub, cum era anterior. Cea de-a doua prevede compensarea integrală a tarifului pentru electricitate, care, de asemenea, s-a majorat considerabil, după preluarea puterii de către PAS. Iar cea de-a treia prevede acordarea a unui ajutor unic, în mărime de 10 mii de lei, familiilor care au venituri mai mici de 15 mii de lei, precum și familiilor cu mulți copii, medicilor, profesorilor și studenților, și câte 5000 de lei pensionarilor cu pensii mai mici de 5000 de lei și persoanelor singure, care câștigă mai puțin de 10 mii de lei pe lună.
Revendicările înaintate de zecile de mii de protestatari nu au fost, însă, luate în considerare de către reprezentanții puterii. Mai mult, aceștia niciodată nu au stat de vorbă cu oamenii, ci dimpotrivă i-au intimidat, batjocorit și le-au obstrucționat dreptul de a manifesta pașnic, pentru o viață bună.
Ca să se facă văzuți și auziți de guvernare, sute de oameni au decis să protesteze nonstop în orășelul de corturi amenajat în fața Parlamentului și Președinției, dar, la indicația Maiei Sandu, acesta a fost distrus în mod abuziv de poliție. Ulterior, a fost amenajat un alt orășel de corturi, în fața Procuraturii Generale, și acesta a fost distrus, după ce guvernarea a ordonat acest lucru.