Cu ocazia Zilei Internaționale a Profesorului, marcată la 5 octombrie, reprezentanții Partidului ȘOR din toată țara îi felicită pe pedagogi cu sărbătoarea profesională, transmite CURENTUL.
Chiar din primele ore ale dimineții, în sute de instituții de învățământ membrii formațiunii le transmis dascălilor flori, mesaje de susținere și felicitări. Iar reprezentanții împuterniciți ai Partidului din raioane au mers la colectivele de pedagogi și cu o altă surpriză – torturi pentru desert.
Și președintele Partidului ȘOR, Ilan Șor, a transmis un mesaj de felicitare profesorilor. În adresare se menționează: „Dragi pedagogi! Sunt absolut convins că pentru munca Dumneavoastră asiduă și plină de abnegație meritați mult mai mult decât ceea ce primiți astăzi. Sunt convins că trebuie să Vă fie create condiții impecabile pentru viață și muncă, că societatea ar trebui să revină la respectul binemeritat pentru profesia Dumneavoastră extrem de grea. Cred că anume de la aceasta ar trebui să înceapă toate reformele din toate domeniile. Sunt sigur că vom reuși aceasta împreună. Vă felicit cu ocazia Zilei Profesorului. Vă doresc multă sănătate și bucurii”.
În ajun, a fost anunțat faptul că Ilan Șor, care deține și funcția de primar al municipiului Orhei, a decis ca de la 1 octombrie să le fie alocate suplimente lunare la salariile lucrătorilor din toate grădinițele din oraș, în valoare de câte 1.000 de lei.
Partidul ȘOR a accentuat în repetate rânduri că sfera educației și asigurarea condițiilor și salariilor decente reprezintă o prioritate de „grad zero” în programul politic al formațiunii. În mod expres, Partidul ȘOR optează pentru majorarea semnificativă a salariilor pedagogilor. Totodată, a elaborat un program special pentru bugetari pentru asigurarea locuințelor sociale, inclusiv pentru tinerii pedagogi. Acest program este deja implementat la Orhei și, potrivit liderului formațiunii, va fi extins în toată țara, după ce echipa sa va ajunge în Parlament.
Ziua Internațională a Profesorilor este marcată în majoritatea țărilor lumii la 5 octombrie și reprezintă ziua profesională a tuturor reprezentanților sistemului de educație.
Cristina Pendea