[ X ]
Partidul „ȘOR” continuă să transforme Comuna Jora de Mijloc într-o comună de vis
30 Noiembrie

Implementarea proiectelor sociale și de infrastructură în cele patru localități din componența comunei Jora de Mijloc continuă cu pași rapizi. Recent, încă 20 de familii din satele Jora de Sus, Jora de Jos, Jora de Mijloc și Lopatna au primit indemnizații a câte 7 și 10 mii de lei pentru fiecare nou-născut, transmite CURENTUL cu referire la comunicatul de presă al partidului „Șor”.

Alocațiile au fost înmânate de primarul localității, Marina Tauber. Banii sunt oferiți din fondul A.O. „Pentru Orhei” și reprezintă un supliment la indemnizațiile oferite de stat.

Tinerele familii au primit alocațiile majorate după ce în luna iulie a acestui an alte 15 mămici din comuna Jora de Mijloc au beneficiat de astfel de indemnizații.

Marina Tauber a accentuat că realizarea acestui proiect în comuna pe care o administrează de mai puțin de jumătate de an este încă o dovadă a realizării promisiunilor făcute locuitorilor în campania electorală. „Capitalul matern este o promisiune din programul meu care a fost prezentat locuitorilor din comună. Oferim acest sprijin tinerilor familii pentru că ne dorim să îmbunătățit situația demografică din țara noastră. Partidul Politic „Șor” repară drumuri, iluminează străzile, realizează alte proiecte de menire socială, dar vrem să avem pentru cine le face. Din acest motiv, peste tot unde formațiunea noastră politică este și va fi la guvernare, vom implementa proiectul privind capitalul matern”, a menționat primarul comunei Jora de Mijloc, Marina Tauber.

„Proiectul privind capitalul matern este o inițiativă a primarului de Orhei, Ilan Șor, președintele Partidului Politic „Șor”. Aceasta prevede alocarea a câte 7 mii de lei pentru primul nou-născut și câte 10 mii de lei pentru următorii. Proiectul este implementat cu succes la Orhei.

Mai mult, în localitate au început și lucrările unei noi porțiuni de drum. Este vorba de doi kilometri de drum în satul Jora de Mijloc și o altă porțiune în localitatea Jora de Sus. Primarul comunei, Marina Tauber, a mers pe șantier pentru a verifica personal cum decurg lucrările”, se spune în comunicatul de presă.

„Anume sătenii sunt cei care decid care drumuri sunt prioritare și trebuie reparate. Până acum, am realizat practic aproape tot ce am promis în campania electorală: am asigurat iluminatul stradal, oferim capital matern și reparăm drumuri. Facem totul pentru oameni”, a precizat Marina Tauber.

Un alt proiect de menire socială este Estrada de Vară, a cărei construcție a început în localitatea Jora de Sus. Chiar dacă afară este frig, lucrările de reconstrucție și modernizare sunt pe ultima sută de metri. Aici au fost pavate alei și amenajate zone verzi. De asemenea, au fost instalate bănci și tomberoane. Terenul de joacă pentru copii a fost reamenajat și diversificat cu noi piese și tobogane.

„Estrada de vară ne va fi de mare ajutor în localitate. Aici preconizăm să organizăm evenimente culturale, concerte, seminare. Astfel de Estrade am construit și în alte localități din comună”, a mai menționat primarul comunei, Marina Tauber.

Marina Tauber a devenit primarul comunei Jora de Mijloc în urma scrutinului local din luna mai, obținând peste 60% din voturi. Platforma electorală a Marinei Tauber presupune modernizarea totală a infrastructurii locale – reparația capitală a drumurilor, instalarea unui sistem de iluminat stradal, deschiderea magazinelor și farmaciilor sociale, precum și investiții în economia Jorei de Mijloc. Tauber a promis locuitorilor comunei că în decurs de un an Jora de Mijloc va deveni o localitate model pentru Republica Moldova. Această promisiune a fost garantată personal de liderul Partidului ”Șor”, primarul de Orhei, Ilan Șor.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților