Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, i-a cerut Guvernului să prezinte o informație detaliată și completă în legătură cu problema achiziționării gazelor naturale și alimentării cu energie electrică. Reacția vine în contextul în care ieri, premierul Natalia Gavriliță a anunțat despre decretarea stării de alertă privind importul de gaze și a spus că este posibil ca, din 1 noiembrie, „Gazprom” să întrerupă livrările către Republica Moldova, transmite CURENTUL cu referire la un comunicat de presă.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Ilan Șor menționează că situația este mai mult decât îngrijorătoare.
„Am aflat că, din 1 noiembrie, s-ar putea să nu mai primim gaz din Rusia și că a fost declarată stare de alertă. Și asta nu e tot. Am mai aflat, între timp, că suntem nevoiți să găsim soluții de alternativă pentru alimentarea cu energie electrică, ceea ce, iarăși, reprezintă o provocare majoră pentru țara noastră. Înțelegem, așadar, că situația este mai mult decât critică, iar în acest context, apar foarte multe întrebări către factorii noștri de decizie, care sunt obligați să vină imediat cu explicații și să prezinte în detalii soluțiile lor”, a menționat Ilan Șor în postarea sa.
Mai mult, deputatul susține că, până acum, reprezentanții Guvernului au comunicat doar informații generale și confuze, din care nu e clar ce se va întâmpla mai departe.
„Care e garanția că oamenii nu vor îngheța de frig și încă pe întuneric? L-am auzit pe ministrul Spânu, care a spus că are un plan „b”, în cazul în care nu se ajunge la o înțelegere cu furnizorii. Vrem și suntem în drept să știm în ce constă acest plan, ca să ne putem da seama ce ne așteaptă la modul practic. Secretomania guvernării nu face decât să adâncească această incertitudine. Iată de ce comunicarea, clară și completă, este o chestiune vitală”.
În context, Ilan Șor a anunțat că, la ședința de astăzi a Parlamentului, fracțiunea sa va cere să fie invitați premierul și alți factori responsabili de aceste domenii și să ne comunice detaliat care este situația în acest moment și ce strategii are Guvernul, pentru a nu admite o criză energetică profundă.
„Tăcerea asurzitoare a autorităților lasă foarte mult loc de interpretări, de aceea, vă rugăm insistent să asigurați mai multă transparență. Noi nu vrem să vă criticăm cu orice preț, dimpotrivă, vrem să ajutăm, dar pentru asta e nevoie de o minimă deschidere din partea domniilor voastre”, a conchis liderul Partidului „ȘOR”.