[ X ]
Partidul „ȘOR” cere ca polițiștii să primească 3000 de lei în plus, pentru fiecare zi în care asigură ordinea publică la proteste
25 Octombrie

Fracțiunea parlamentară a Partidului „ȘOR” cere ca polițiștilor, care asigură ordinea publică în timpul protestelor, să le fie acordate suplimentar câte 3000 de lei, pentru fiecare zi în care sunt nevoiți să stea la datorie, în afara programului de lucru. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat în Parlament, iar autorii cer să fie aprobat în regim de urgență. Inițiativa a fost prezentată astăzi de deputatul Marina Tauber, într-un briefing de presă.

„De mai bine de șase săptămâni, în Chișinău, au loc proteste în regim nonstop. De multe ori, aceste evenimente se petrec în zilele de odihnă sau în afara programului de lucru, inclusiv noaptea. După cum bine știți, în astfel de cazuri, polițiștii sunt scoși la lucru, de multe ori cu tot efectivul, pentru a asigura ordinea publică. Repet: acești oameni sunt forțați să lucreze inclusiv atunci când ceilalți cetățeni au zi liberă, adică sunt scoși de lângă familiile lor din case pe alertă și puși să stea în frig, în stres, pentru perioade nedeterminate de timp”, a spus Marina Tauber.

Potrivit ei, protestele necesită cea mai mare implicare din partea forțelor de ordine, iar polițiștii, în acest caz, sunt supuși unor presiuni uriașe atât din partea puterii politice, cât și din partea cetățenilor care protestează.

„Știți ce este cel mai grav? Că ei nu sunt plătiți suplimentar pentru orele petrecute în serviciul public în afara programului de lucru, chiar dacă toate normele și cutumele prevăd expres ca remunerările în acest caz trebuie să fie dublate. Întrebarea logică și firească pe care ne-o punem noi și în mod sigur și-o pune fiecare polițist este de ce guvernarea, care-i exploatează și-i expune pe acești oameni în interesele lor politice, nu binevoiește să-i răsplătească suplimentar pentru acest efort? Răspunsul poate fi de un singur fel: și în cazul polițiștilor, ca și în cazul tuturor celorlalți cetățeni moldoveni, Maia Sandu și PAS manifestă același dispreț și aceeași atitudine inumană”, a menționat deputatul Partidului „ȘOR”.

Astfel, fracțiunea parlamentară a Partidului „ȘOR” propune ca, pentru participarea la acțiuni de menținere a ordinii publice, angajații MAI să beneficieze de un spor suplimentar în mărime de 3000 lei, pentru fiecare zi de participare la astfel de acțiuni.

„În actualele condiții, când este mai mult decât evident că presiunea străzii va crește, acest adaos salarial este nu doar justificat, dar și extrem de necesar. Mai ales că știm foarte bine că polițiștii noștri sunt plătiți foarte prost, iar fiecare dintre ei face lucru pentru doi, în condițiile în care sistemul se confruntă cu un deficit acut de cadre”, a subliniat Tauber.

Ea a mai menționat că Guvernul este obligat să aloce fonduri suplimentare, mai ales că 3000 de lei este o sumă derizorie, în actualele condiții, în plus, pe mulți polițiști îi așteaptă procese de judecată pentru ordinele ilegale pe care le execută astăzi.

„Vedem cum, de foarte multe ori, guvernarea le dă ordine ilegale, pe care polițiștii sunt nevoiți să le execute și pentru care vor purta răspundere personală. Îmi pare rău să o spun, dar reprezentanții instituțiilor de forță ar trebui să știe că, în momentul în care vor fi deferiți justiției pentru diverse abuzuri comise între timp, va conta nu doar cine a dat ordinul ilegal, dar și cine l-a executat. Prin urmare, mulți dintre ei vor avea nevoie de avocați și vor suporta foarte multe cheltuieli în cadrul proceselor de judecată”, a precizat Marina Tauber.

Inapoi la arhiva noutaților