Partidul „Șor” susține că, a trecut la modernizarea infrastructurii din toată țara, după transformările pe care le-a obținut la Orhei, transmite CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, „copiii din grădinița numărul 123 din sectorul Botanica, zona Aeroport, se pot bucura de condiții mai bune, datorită reprezentantului împuternicit al Partidului Politic ”Șor”, sectorul Botanica, Petru Jardan, care a asigurat reparația capitală a uneia din cele nouă grupe ale instituției preșcolare”.
„Grupa „Rățuștele”, frecventată de 25 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 4 ani și care nu fusese reparată niciodată, astfel încât copiii erau nevoiți să îndure frigul și mizeria, acum arată cu totul altfel. Cu suportul reprezentantului împuternicit al Partidului ”ȘOR” în sectorul Botanica, în grupă au fost schimbate geamurile, podeaua, încălzirea, tencuiala, blocul alimentar, cel sanitar, dar și întreg mobilierul. Petru Jardan, care a participat personal la inaugurarea grupei renovate, a fost întâmpinat cu pâine și sare de părinți și reprezentanții grădiniței, iar copiii, nespuși de bucuroși, au prezentat un concert”, se spune în comunicat.
Potrivit lor, reprezentantul împuternicit al Partidului „Șor”, Petru Jardan, a dat asigurări că lucrurile bune vor continua.
„Văzând asemenea rezultate astăzi mă face să privesc încrezător în viitor că vom realiza și alte lucruri. Viitorul acestor copii este în mâinile noastre și este o șansă a noastră a tuturor să le asigurăm o copilărie fericită și un viitor luminos”, a declarat Jardan.
Partidul „Șor”, mai spune că, nu mai puțin bucuroși s-au arătat și părinții, care până acum îi duceau cu frică pe micuți la grădiniță, iar acum pot sta liniștiți că de acum încolo îi vor lăsa în condiții bune.
„Suntem nespus de fericiți. Timp de jumătate de an am căutat ajutor la toate instituțiile de stat și nu a reacționat nimeni la solicitarea noastră. Singurul care ne-a venit în ajutor și ne-a ajutat a fost Petru Jardan”, a dezvăluit o mămică.
Până la reparație, în grupă nici măcar nu funcționau caloriferele, povestește cu groază un alt părinte: „Fiul meu cel mare a frecventat această grupă. Atunci erau condiții de groază. Totul era distrus, curgea apă, era foarte frig, caloriferele nu funcționau. Așteptam doar să se producă o minune și iată că a venit timpul a să ne bucurăm și noi de condiții bune pentru copiii noștri”.
Și administrația grădiniței îi este recunoscătoare lui Petru Jardan pentru sprijin, deoarece instituția nu dispune de bani pentru astfel de reparații. „Îi mulțumesc domnului Petru Jardan pentru că a auzit rugămintea părinților pentru crearea unor condiții mai bune pentru copiii din instituția preșcolară numărul 123”, a declarat Ala Gârboveanu, directoarea instituției.
„Primim o deosebită plăcere să lucrăm, să ne îndeplinim serviciul. Copiii sunt foarte mulțumiți, bucuroși și noi tot suntem fericiți”, susține și educatoarea Maria Cirimpei.
De menționat că, Grădinița nr. 123 a fost deschisă în anul 1972. În prezent, este frecventată de peste 230 de copii.
„Amintim că la Orhei, la inițiativa liderului Partidului ȘOR, primarul localității Ilan Șor, modernizarea grădinițelor a fost declarată drept prioritate. Aici a fost lansat un program de renovare a tuturor grădinițelor din oraș, a fost implementat un sistem modern de alimentație a copiilor, iar salariile tuturor angajaților grădinițelor a fost majorat cu câte o mie de ei”, se mai spune în comunicat.
Cristina Pendea