Deputatul Vadim Fotescu a atras atenția că inițiativa privind înstrăinarea terenului fostului Stadion Republican este una controversată, care a stârnit revolte în societate, mai ales printre cetățenii din Chișinău, motiv pentru care aceasta trebuie supusă consultărilor publice, inclusiv cu locuitorii capitalei.
„Fostul Stadion Republican este un obiectiv de infrastructură care are o încărcătură simbolică specială. Majoritatea cetățenilor condamnă această tranzacție și cer cu insistență ca decizia respectivă să fie revăzută. Fracțiunea Partidului „ȘOR” consideră că ignorarea acestor cerințe legitime ar putea tensiona și mai mult situația. În plus, ar aduce grave prejudicii de imagine atât instituției Parlamentului, ca putere supremă în stat, cât și statului care ar urma să intre în posesia acestui teren, în cazul de față SUA, un partener strategic important, cu care trebuie să avem relații bazate pe încredere reciprocă”, a menționat Vadim Fotescu.
Propunerea deputatului Partidului „ȘOR”, Vadim Fotescu, a acumulat voturile a doar 33 de deputați.
Reprezentanții Partidului „ȘOR”, în frunte cu liderul formațiunii, Ilan Șor, au afirmat de mai multe ori că fostul Stadion Republican este un obiectiv de patrimoniu național, care trebuie să rămână în proprietatea statului, nu să fie înstrăinat. În locul acestuia ar trebui să fie amenajată o zonă de agrement, după modelul OrheiLand, de care să se bucure copiii, în primul rând, dar și toți cetățenii țării noastre și unde totul să fie gratuit. Mai mult, Ilan Șor a calificat drept o provocare decizia actualei guvernări, care a inițiat procesul de vânzare a terenului fostului Stadion Republican Statelor Unite ale Americii, pentru a-și construi o nouă ambasadă. Altfel spus, potrivit lui Ilan Șor, Guvernul încearcă să-i îndrepte pe oameni împotriva Statelor Unite ale Americii.
Reamintim că în decembrie 2020, la inițiativa Partidului „ȘOR”, teritoriul fostului Stadion Republican a revenit în proprietatea statului. Tot atunci, a fost modificată legea astfel încât, pe acest teritoriu, să fie permisă doar construirea obiectivelor sportiv-culturale.
La sfârșitul lunii aprilie, Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Moldova și SUA privind terenul pentru construcția Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova.