Partidul Schimbării a solicitat răspunsuri de la Energocom privind achiziția gazelor naturale și a constatat, după răspunsul parvenit, că au fost achiziționate nejustificat volume mari de gaze după semnarea Protocolului negocierilor cu „Gazprom” S.A. din 27 noiembrie 2021, informează CURENTUL.
Potrivit documentului, „Energocom” S.A. între
28.10.2021 – 02.11.2021, pe parcursul a 5 zile a achiziționat cca 13.6 milioane de m3 de gaz pe bursa internațională.
„Din câte cunoaștem prețul de achiziție în perioada a depășit la bursă 1000$ SUA per 1000m3, ceea ce înseamnă că gazul a fost cumparat la un preț aproape de două ori mai mare decât prețul de achiziție prevăzut de Contractul încheiat între „Moldovagaz” și Gazprom.
De menționat ca în ultimele 4 zile, între 28 octombrie și 2 noiembrie, au fost cumparate cca 12 milioane de m3 exclusiv de la Naftogaz, Ucraina.
Aceste achiziții de gaze naturale nu erau logice și nici necesare. Mai mult, este evident că în urma efectuării acestor achiziții cetățenii și statul au fost prejudiciați cu câteva milioane de dolari SUA”, spune partidul.
Formațiunea cere Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) să explice cine va plăti prejudiciile aduse statului și cetățenilor.
„Partidul Schimbării va expedia autorităților competente și organului de urmărire penală demersurile și plângerile necesare în vederea stabilirii adevărului, sancționării și atragerii la răspundere a persoanelor care se fac responsabile pentru aceste achiziții extrem de dubioase”, mai adaugă formațiunea.
Alte știri la rubrica
ANRE: Prețurile la carburanți devin tot mai stabile
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată că în prima jumătate a lunii noiembrie, prețurile la benzină și motorină au înregistrat o oscilație temperată care se încadrează într-un coridor de +/- 2-3 ...