Partidul Liberal a anunțat că Vladimir Meleca, președintele filialei PL din stânga Nistrului și candidat la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pentru alegerile din 28 septembrie 2025, a fost eliberat de către structurile de forță ale regiunii separatiste. Aacesta fusese reținut ieri dimineață, la ora 6.00, în satul Krasnogorsk, r. Grigoriopol.
Potrivit formațiunii, deși a fost pus în libertate, asupra lui Meleca a fost deschis un dosar penal pentru declarații cu caracter politic. Bunurile personale – telefonul mobil, calculatorul, mai multe materiale de partid, inclusiv o foaie volantă destinată campaniei electorale, precum și agende cu notițe – au rămas confiscate.
Totodată, lui Meleca i s-a interzis să ofere interviuri și să părăsească teritoriul controlat de administrația nerecunoscută de la Tiraspol. La momentul eliberării, acesta a fost informat că dosarul său va fi transmis așa-numitei instanțe de judecată a regiunii transnistrene.