Guvernul a dat aviz pozitiv inițiativei de acordare a dreptului de alocații lunare de stat în mărime de 750 lei participanților la lichidarea consecințelor avariei de la C.A.E. Cernobâl, care nu au grade de dizabilitate, transmite CURENTUL.
Conform datelor Ministerului Apărării, actualmente, la evidență sunt 89 de persoane care fac parte din categoria participanților la lichidarea consecințelor avariei de la C.A.E. Cernobâl, nefiind încadrați în grad de dizabilitate.
Implementarea amendamentului înaintat va fi realizată în limita transferurilor de la Bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2021.
În avizul său, Guvernul mai propune reglementarea acestei categorii de beneficiari ca fiind persoane care au participat la lucrările de lichidare a consecințelor catastrofei de la C.A.E. Cernobâl, persoane care au venit în anul 1986 din zona de înstrăinare şi au primit cetăţenia Republicii Moldova.