[ X ]
Partenerii americani susțin dezvoltarea infrastructurii Centrelor de Comandă și Control ale Poliției de Frontieră
1 Septembrie

Documentul privind cerințele de infrastructură pentru Centrele de Comandă și Control, conform căruia vor fi dezvoltate acestea la nivel regional, a fost semnat în cadrul unei întâlniri între conducerea Poliției de Frontieră cu reprezentanții Agenției de apărare și reducere a amenințărilor (DTRA) a Departamentului Apărării al SUA și companiei RAYTHEON, transmite CURENTUL.

Vizita delegației SUA în R. Moldova se desfășoară și în contextul preluării de către Kennis Carmichael a mandatului de Manager de program a proiectului Armele de Distrugere în Masă – Program de Prevenire al Proliferării (ADM-PPP).

În debutul întâlnirii, șeful Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari, a mulțumit partenerilor americani pentru cooperarea excelentă și suportul consistent în diferite domenii de activitate. Totodată, a adresat felicitări dlui Kennis Carmichael cu numirea sa în funcție, urându-i realizări notabile în implementarea proiectului în derulare.

Discuțiile au continuat cu relevarea progreselor înregistrate și situația actuală cu privire la realizarea proiectului. La fel, delegația SUA și-a expus opinia vizavi de mersul lucrărilor din teritoriu, în urma unor întâlniri susținute recent cu polițiștii de frontieră.

Întrevedrea a finalizat cu semnarea Documentului privind condițiile de dezvoltare a infrastructurii Centrelor de Comandă și Control.

Notă: Proiectul ADM-PPP are ca scop îmbunătățirea și consolidarea capacităților Poliției de Frontieră de a descuraja, detecta și interzice trecerea armelor de distrugere în masă și a materialelor conexe peste frontiera de stat a Republicii Moldova. În cadrul acestuia, asistența este acordată sub formă de echipamente, materiale, tehnologii și instruiri cu scopul sporirii securității frontierelor Republicii Moldova.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților