Decizia Platformei Demnitate şi Adevăr de a-l înainta pe Andrei Năstase candidat la funcţia de Primar general al municipiului Chişinău e o acţiune cu semnificaţie mult mai mare decât pare la prima vedere. Cel puţin, aceasta este concluzia la care ajungi dacă încerci să priveşti lucrurile mai profund decât prin prisma declaraţiilor oficiale ce se fac.
Cu siguranţă, Andrei Năstase are dreptate atunci când vorbeşte că nu se putea de aşteptat la infinit cu ochii pe posibile decizii ce le-ar fi luat guvernarea sau instituţiile statului în raport cu alegerile Primarului capitalei. Or, până acum opoziţia pro-europeană de dreapta a mers mai mult pe agenda impusă de guvernare şi de fiecare dată a fost, dacă nu înfrântă, atunci cel puţin depăşită de situaţie. E una din puţinele ori când opoziţia (reprezentată de PDA şi personal de Andrei Năstase) încearcă să iasă în ofensivă şi să impună propriul punct de vedere pe agenda politică a ţării.
La fel, Andrei Năstase are dreptate şi atunci când vorbeşte despre necesitatea ca dreapta pro-europeană să vină cu un candidat unic în alegerile Primarului capitalei, după cum are dreptate şi când vorbeşte despre importanţa preluării Primăriei de către un reprezentant al forţelor de dreapta, inclusiv despre importanţa pe care o poate avea victoria dreptei pro-europene în lupta pentru Primăria capitalei în următorul scrutin parlamentar.
Dar sunt şi lucruri despre care nici Andrei Năstase, şi nici alţi reprezentanţi ai dreptei pro-europene nu vorbesc, însă ele ies în evidenţă la o analiză mai profundă a situaţiei şi aceste lucruri, cu siguranţă, au tangenţă cu decizia PDA de a-l desemna pe Andrei Năstase candidat la Primăria capitalei. Iar pentru a înţelege mai bine despre ce este vorba trebuie să revenim puţin în trecutul nu chiar îndepărtat – în toamna anului 2016.
Atunci, Andrei Năstase, care, practic avea aceeaşi pondere politică ca şi Maia Sandu (cel puţin, asta afirmă unii politicieni şi analişti politici) a făcut un pas înapoi, susţinând-o pe Maia Sandu la funcţia de Preşedinte al RM din postura de candidat unic al dreptei pro-europene. Aceasta a fost greşeala fatală care a şi agravat în consecinţă situaţia dreptei pro-europene. După acea decizie, Andrei Năstase, care s-a format ca politician în stradă, în timpul amplelor proteste antiguvernamentale, şi care are un apreciabil potenţial de luptător politic, a trecut încetul cu încetul în umbra Maiei Sandu. Iar Maia Sandu, din ce s-a văzut ulterior, dar şi din informaţiile neoficiale ce apăreau periodic în spaţiul public, s-a dovedit mai interesată de anihilarea politică a lui Andrei Năstase (care era şi este pe acelaşi segment de electorat ca şi ea) decât de lupta cu guvernarea. În rezultat, fiind practic lipsă în spaţiul public cu oferte politice consistente (cu mici excepţii) Maia Sandu l-a distrus politic şi pe Andrei Năstase, dar şi pe sine. Iar sondajele de opinie (cele reale) sunt cea mai bună dovadă în acest sens (e suficient să se compare datele de la finele anului 2016 cu cele care sunt în prezent). În rezultat, dreapta pro-europeană practic s-a autolipsit de orice şansă de a prelua puterea. Iar gâlceava care se face simţită tot mai des în public în ultimul timp (despre principiile ce se impun la formarea listei comune şi la identificarea candidaţilor comuni ai PAS şi PDA pentru următoarele alegeri parlamentare) doar aprofundează situaţia critică în care se află segmentul politic de centru-dreapta.
Cel mai grav este că, până la urmă, dreapta pro-europeană a ajuns în situaţia care s-a dovedit a fi fatală multor alte proiecte politice ce au fost de-a lungul anilor de independenţă pe acest segment al eşichierului politic – stă într-un lider şi e suficient să fie compromis acesta şi toată dreapta pro-europeană se va prăbuşi.
Probabil, Andrei Năstase a conştientizat catastrofa spre care se îndreaptă dreapta pro-europeană şi încearcă să salveze situaţia. El nu a stat să aştepte decizii „de compromis”, gen: „Nu candida tu şi nu voi candida nici eu, dar hai să susţinem o persoană dintr-o parte”. O persoană dintr-o parte nu are cum să câştige Primăria capitalei, iar eşecul dreptei pro-europene în acest scrutin ar însemna şi un start prost pentru alegerile parlamentare. La moment, este absolut clar că doar doi eventuali candidaţi ai dreptei pro-europene pot câştiga lupta pentru Primărie – Andrei Năstase sau Maia Sandu. Iar în condiţiile în care Maia Sandu şovăie, Andrei Năstase a preluat iniţiativa şi încearcă să salveze Primăria capitalei, înţelegând cât de gravă ar fi pierderea ei pentru dreapta pro-europeană.
Nu e exclus că Andrei Năstase se gândeşte deja şi la cât de gravă ar fi decapitarea dreptei pro-europene în plină campanie electorală a alegerilor parlamentare. Despre „informaţii compromiţătoare” despre Maia Sandu circulă diverse zvonuri. Nu ştim în ce măsură corespund ele realităţii, dar, totuşi, dacă se adeveresc, ce se va alege din dreapta pro-europeană? Participând la alegerile Primarului capitalei, Andrei Năstase poate pretinde la o revenire în forţă în politica moldovenească şi se poate dovedi o altă miză a dreptei pro-europene în alegerile parlamentare. E prea puţin probabil că guvernarea va reuşi să distrugă în aceste alegeri ambele mize ale dreptei pro-europene. Deci, şansele acesteia cresc considerabil.
De asemenea, nu e exclus că revenirea lui Andrei Năstase în prim planul vieţii politice va reanima şi poziţiile electorale ale dreptei pro-europene, care au degradat continuu în 2017 şi la începutul lui 2018 ca urmare a poziţionării incorecte şi a lipsei de acţiune a Maiei Sandu, care, după cum spuneam mai sus, deseori a dat impresia că e mai preocupată de anihilarea politică a lui Andrei Năstase decât de lupta cu puterea.
Toate acestea arată că pasul făcut de Andrei Năstase, probabil, nu ţine doar de dorinţa lui de a lupta pentru Primăria capitalei şi, eventual, de a o câştiga. Situaţia e mult mai complexă, iar lucrurile trebuiesc privite mult mai profund şi din diferite puncte de vedere.
Dumitru Spătaru
