Proiectele de lege privind modificarea Legii bugetului de stat, Legii bugetului asigurărilor sociale de stat și Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2022 vor fi examinate, în prima lectură, în cadrul ședinței plenare de joi, 21 aprilie, transmite CURENTUL.
De asemenea, deputații vor examina, în lectura a doua proiectul de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse de vehicule și proiectul de lege cu privire la învățământul dual.
În prima lectură vor fi dezbătute proiectele de modificare a Codului de executare al Republicii Moldova, a Legii cu privire la prevenirea și combaterea terorismului și a Legii privind Comisia Națională a Pieței Financiare.
Ședința plenară a Parlamentului va începe la ora 10:00.