[ X ]
Parlamentul lansează Platforma Femeilor Deputate din Parlamentul legislaturii a XI-a
15 Iunie

Parlamentul Republicii Moldova lansează Platforma Femeilor Deputate din Parlamentul legislaturii a XI-a. Aceasta reprezintă un nou cadru de cooperare și dialog intra-instituțional care va împuternici femeile deputate din Republica Moldova, aparținând atât majorității, cât și opoziției parlamentare, să găsească un numitor comun întru consolidarea și promovarea drepturilor femeilor în țară.

Platforma va uni eforturile membrelor pentru a promova echitatea și egalitatea de drepturi a femeilor, prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, dar și pentru a contribui la promovarea independenței și abilitării economice a femeilor și a politicilor prietenoase familiei prin inițiativă și sprijin legislativ.

La evenimentul de lansare, care va avea loc vineri, 17 iunie, vor participa reprezentanți ai Parlamentului Republicii Moldova și altor autorități ale statului, reprezentanți ai societății civile, organizațiilor internaționale și ambasadelor acreditate în țara noastră.

În cadrul mai multor paneluri  de discuții  vor fi prezentate informații privind istoriile de succes ale Republicii Moldova în domeniul drepturilor și abilitării femeilor. Va fi dezbătut subiectul femeilor în politică, și anume – sistemul cotei duble drept mecanism de încurajare și sporire a participării femeilor la procesul decizional local și național. Va fi abordată și tematica Convenției de la Istanbul, inclusiv etapele parcurse de la ratificare la implementarea acestui document internațional important adoptat de Parlamentul țării noastre în legislatura curentă.  Un alt subiect propus vizează abilitarea economică a femeilor: plata egală, politici prietenoase familiei din perspectiva egalității de gen.

Evenimentul de lansare este organizat de Parlamentul Republicii Moldova cu susținerea partenerilor UNDP, UNFPA, UN Women și UNICEF.

De remarcat că Parlamentul legislaturii a XI-a, format ca urmare a alegerilor anticipate din 11 iulie 2021, are un număr record de femei deputate în istoria Parlamentului Republicii Moldova: 40 de mandate aparțin femeilor.

Inapoi la arhiva noutaților