Parlamentul găzduiește o expoziție caritabilă dedicată Zilei mondiale a prematurității, pentru a colecta fonduri în vederea susținerii copiilor născuți prematur, transmite CURENTUL.
14 imagini emoționante, ce redau poveștile de viață ale copiilor care au învins în lupta lor pentru viață, susținuți de medici și părinți, sunt expuse pe holurile Legislativului. Cel mai mic erou al campaniei este o fetiță, născută la 26 de săptămâni de sarcină, care cântărea 550 de grame la naștere.
„Un copil prematur este foarte vulnerabil dar, în același timp, puternic în dorința lui de a trai. Pentru ca mai multe istorii de acest gen să se soldeze cu un final fericit, este nevoie de suportul societății. Vă îndemnăm să vă alăturați campaniei de colectare a fondurilor care vor fi folosite în susținerea copiilor născuți prematur”, a menționat Președinta Asociației Obștești „VITAE”, Aza Onica.
Primii vizitatori ai expoziției au fost un grup de copii din clasele primare de la Liceul teoretic român-francez „Gheorghe Asachi”.
Expoziția va fi deschisă în perioada 12-16 noiembrie 2018.
Ziua mondială a prematurității este marcată anual, în întreaga lume, pe data de 17 noiembrie. Marcată din 2011, această zi are rolul de a atrage atenţia asupra riscurilor pe care le presupune naşterea prematură, care are loc înainte de 37 de săptămâni complete de sarcină.
Anual, în Republica Moldova, se nasc prematur aproximativ 2 000 de copii. Potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 15 milioane de copii se nasc prematur în fiecare an în lume, număr în continuă creştere.
Republica Moldova s-a aliniat standardelor recomandate de Organizația Mondiala a Sănătății în anul 2008, aplicând definiția internațională a nou-născutului viu. Datorită acestei modificări în legislație, sunt înregistrați oficial toți copiii care depășesc la naștere greutatea de 500 de grame și termenul de gestație de 22 de săptămâni.
Expoziția este organizată de Asociația Obștească „VITAE” din Republica Moldova.
Cristina Pendea