[ X ]
Parlamentul a decis ordinea de zi pentru ședințele din 25 noiembrie – 3 decembrie
24 Noiembrie

Parlamentul va examina, în procedură de urgență, modificarea Legii bugetului de stat pentru anul curent, în ședința plenară din 25 noiembrie 2021. Biroul permanent al Legislativului a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul ordinii de zi a ședințelor plenare din perioada 25 noiembrie – 3 decembrie curent, transmite CURENTUL.

Astfel, deputații vor examina, mâine, în procedură de urgență, modificarea Legii bugetului de stat pentru anul curent la cererea Prim-ministrului Natalia Gavrilița, în scopul neadmiterii sistării livrării gazelor naturale.

De asemenea, vor fi dezbătute proiectele legii bugetului de stat pentru anul 2022, legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul viitor și legii fondurilor asigurărilor obligatorii de asistență medicală pe anul 2022, precum și politica fiscală și vamală.

În lectura a doua vor fi examinate mai multe proiecte, inclusiv, cu privire la investigarea accidentelor și incidentelor în transporturi, cu privire la ajutorul social, privind compensarea cheltuielilor pentru consumul gazelor naturale și modificarea Codului navigației maritime.

Ședința plenară din 25 noiembrie 2021 va începe la ora 11.00.

Inapoi la arhiva noutaților