PROIECTUL de lege cu privire la subvenționarea în agricultură și mediul rural a fost adoptat, astăzi, în lectura a doua, cu votul a 62 de deputați.
Noua lege stabilește principiile politicii statului de subvenționare în agricultură și mediul rural; atribuțiile autorităților administrației publice în domeniul subvenționării în agricultură și mediul rural; formele și condițiile generale de subvenționare; particularitățile procedurii de recepționare și examinare a cererilor de subvenționare. Măsurile și condițiile de subvenționare urmează a fi stabilite de către Guvern.
De subvenționare vor putea beneficia fermierii, persoanele fizice sau juridice care desfășoară activitate în mediul rural sau în agricultură, altele decât fermierii, unitățile administrativ-teritoriale, grupurile de acțiune locală, organizațiile din domeniul cercetării și inovării, precum și instituțiile de învățământ cu profil agroindustrial. Nu sunt eligibili pentru subvenționare persoanele juridice ai căror fondatori, acţionari, asociaţi, administratori sau beneficiari efectivi sunt înregistraţi sau au reşedinţa în jurisdicţii care nu implementează standarde internaţionale de transparenţă.
Principala sursă de finanțare va fi Fondul național pentru dezvoltarea agriculturii și mediului rural, valoarea căruia, pentru anul în curs, constituie 1,5 miliarde de lei. Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură va fi autoritatea responsabilă de gestionarea și controlul mijloacelor financiare din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, precum și a celor provenite de la partenerii de dezvoltare.
Proiectul, care a fost elaborat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, are ca scop sporirea competitivității sectorului agroindustrial, asigurarea gestionării raționale a resurselor naturale și dezvoltarea socio-economică a zonelor rurale. În acest sens, statul va susține facilitarea accesului la piețele de capital pentru fermieri, implementarea unor practici moderne de gestionare a resurselor naturale, precum și va contribui la creșterea valorii adăugate în sectorul agroindustrial prin dezvoltarea infrastructurii de prelucrare primară și finită.