[ X ]
Parlamentarii din Comisia Afaceri Externe și Apărare din cadrul Senatului Republicii Italiene vor efectua o vizită în țara noastră
14 Iunie

Delegația Comisiei Afaceri Externe și Apărare din cadrul Senatului Republicii Italiene se va afla, în perioada 14-16 iunie, într-o vizită în Republica Moldova. Vizita are loc la invitația președintei Comisiei politică externă și integrare europeană din Parlamentul Republicii Moldova, Doina Gherman.

La Chișinău, senatorii italieni vor avea întrevederi cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman, cu vicepreședinta Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Ana Racu, precum și cu Secretarii de Stat de la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene și de la Ministerul Apărării. În cadrul discuțiilor, vor fi abordate subiecte de actualitate, printre care procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, situația de securitate din regiune, precum și consolidarea relațiilor pe dimensiunea comisiilor parlamentare.

Din componența delegației Senatului Republicii Italiene fac parte parlamentarii Roberto Menia, vicepreședintele Comisiei Afaceri Externe și Apărare, precum și membrii Comisiei, Raffaele Speranzon și Enrico Borghi.

Inapoi la arhiva noutaților