[ X ]
Parcursul european al țării noastre va fi discutat la Reuniunea Comitetului Parlamentar de Asociere RM – UE
28 Noiembrie

Legislativul va găzdui reuniunea Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană (CPA RM – UE). Evenimentul se va desfășura miercuri, 29 noiembrie 2023.

În cadrul reuniunii se va discuta despre parcursul european al Republicii Moldova, precum și despre progresele înregistrate de țara noastră în contextul implementării celor nouă recomandări ale Comisiei Europene. Agenda reuniunii include discuții atât cu deputații din majoritatea parlamentară, cât și cu cei din opoziție. Ulterior, pe data de 30 noiembrie, copreședinții CPA RM-UE, Mihail Popșoi și Siegfried Mureșan, vor susține o conferință de presă.

Pe parcursul vizitei la Chișinău, delegația Parlamentului European la CPA RM-UE are planificate întrevederi cu conducerea țării – Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și Prim-ministrul Dorin Recean. Europarlamentarii se vor mai întâlni cu activiști pentru drepturile omului și cu reprezentanți ai mass-media, precum și cu membri ai Guvernului – ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, și Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Stela Leucă.

Din componența delegației Parlamentului European vor face parte eurodeputații Siegfried Mureșan, Ramona Strugariu, Dacian Cioloș, Maria Grapini și Eugen Tomac.

CPA RM-UE reprezintă forumul parlamentar al Acordului de Asociere UE – Republica Moldova. Din el fac parte membri numiți de Parlamentul Republicii Moldova și de Parlamentul European, care se întrunesc de două ori pe an, alternativ la Chișinău și Bruxelles.

Inapoi la arhiva noutaților