Angajaţii Secţiei supraveghere transport şi circulaţie rutieră din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău au efectuat, astăzi, verificări la parcul de troleibuze nr.3 din sectorul Ciocana, în vederea evaluării stării tehnice a unităţilor de transport, transmite CURENTUL.
Scopul acţiunilor întreprinse de către poliţişti este de a responsabiliza şoferii şi administratorii privind respectarea regulilor de exploatare tehnică a unităţilor de transport.
În urma verificării unităților de transport, poliţiştii au depistat încălcări ale legislaţiei, admise de către şoferi, cum ar fi defecte tehnice în sistemul de frânare sau în mecanismul de direcţie, în dispozitivele de iluminare ori de semnalizare.
Astfel, au fost întocmite 13 procese-verbale cu aplicarea amenzilor de la 450 lei la 750 lei și cu aplicarea a câte 3 puncte de penalizare, un proces verbal a fost întocmit persoanei cu funcție de răspundere fiindu-i aplicată amendă în mărime de 3 000 lei, pentru admiterea în circulație a vehiculelor a căror stare tehnică nu corespunde normelor tehnice, totodată fiind înmânate prescripții cu termen de înlăturare a defecțiunilor depistate, cu termen de 5 zile, iar pentru două unități de transport a fost anulată ieșirea pe rută din motive tehnice.
Scopul Poliţiei Capitalei este de a preveni accidentele rutiere cu implicarea transportului public, iar şoferii au fost atenţionaţi să respecte regulile de circulaţie rutieră. Poliția va continua activitățile la acest compartiment.
Cristina Parfeni