[ X ]
Parcările şi spălătoriile auto în vizorul Poliţiei Capitalei
25 Septembrie

Serviciul investigare fraude economice al SII a IP Botanica din cadrul Direcţiei de Poliţie a documentat activitatea unor agenţi economici ce prestează servicii de spălătorii auto și parcări auto în sectorul Botanica, unde au fost depistate și ridicate: mijloace bănești necontabilizate, înscrisuri de ciornă, persoane neangajate în câmpul muncii legal, precum și probe privind achitarea salariului în plic de către persoanele cu funcții de răspundere din cadrul întreprinderilor, informează CURENTUL.

Materialele acumulate au fost transmise în adresa Serviciului fiscal de stat, cu solicitarea inițierii controalelor fiscale la  întreprinderile menționate.

Ca urmare a controalelor fiscale efectuate, au fost constatate încălcări privind eschivarea de la calcularea și achitarea impozitelor în valoare de peste 300 mii lei, fiind emise decizii de încasare a impozitelor şi de aplicare a sancţiunilor.

Totodată în privinţa persoanelor cu funcţii de răspundere, organul de constatare urmează să se expună dacă încălcările comise cad sub aspectul penal sau contravenţional. Preventiv administraţia riscă amendă de până la 15 mii de lei.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților