[ X ]
Pandemia i-a lăsat practic fără clienți! Agențiile de evenimente din R. Moldova – în pragul falimentului
16 Octombrie

Pandemia afectează grav activitatea Agențiilor de evenimente din țară. Din cauza restricțiilor impuse de către autorități au fost anulate sau amânate majoritatea acțiunilor concertistice, precum și nunțile și cumetriile.

Contactați de CURENTUL, reprezentanții agenției „Nova Event” ne-au comunicat că la momentul actual activitatea lor este relativă.

„Sunt organizate evenimente de diverse tipuri, însă toate se desfășoară în conformitate cu regulile de protecție și prevenire a infectării cu Covid-19. La manifestații sunt prezenți între 30-40 de persoane, care trebuie să respecte distanța socială. Aceste condiții au determinat o scădere a venitului de circa 70%, comparativ cu anul trecut”, au specificat reprezentanții.

O situație mai acută se prezintă la agenția „Special.md”, care în perioada pandemiei nu desfășoară nici o activitate.

„Toate rezervările preconizate pentru perioada martie-decembrie 2020 au fost amânate pentru anul viitor. Sperăm că măcar în 2021 vom reveni la un regim de lucru normal”, a menționat directorul instituției.

În contextul situației din țară, Agenția „Faina Lumina” înregistrează și ea o scădere a activității. Potrivit lui Andrei Faina, directorul agenției, evenimentele sunt organizate doar în aer liber, la care pot fi prezente nu mai mult de 30 de persoane.

„Pentru a face față acestei crize și să asigurăm activitatea agenției, am fost nevoiți să apelăm la credite”, a subliniat Andrei Faina.

Conform datelor statistice, în acest an, au fost înregistrate 1 300 de căsătorii, cu 700 mai puţin comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecu, ceea ce este cu circa o treime mai putin.

Doina Buruiană, stagiar

Inapoi la arhiva noutaților