[ X ]
Până la 14 iunie în Republica Moldova este interzis pescuitul
11 Aprilie

Începând cu data de 8 aprilie și până la 14 iunie 2024, se instituie perioada de prohibiție în obiectivele acvatice piscicole naturale, în efortul de a proteja resursele naturale și de a contracara activitățile ilegale de pescuit. Această măsură vizează asigurarea conservării diversității biologice și menținerea echilibrului ecologic în ecosistemele acvatice.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului, împreună cu colaboratorii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv Inspectoratul General de Poliție și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, vor desfășura ample acțiuni de control și monitorizare pentru a asigura respectarea legislației privind protecția resurselor piscicole și pentru a combate braconajul.

În conformitate cu reglementările impuse, pe durata perioadei de prohibiție, se interzice pescuitul și prezența în obiectivele acvatice sau în proximitatea acestora cu unelte de pescuit, precum și utilizarea mijloacelor de transport acvatic de către persoanele fizice. Contravenienții risca sancțiuni financiare, despăgubiri pentru prejudiciul cauzat resurselor biologice acvatice.

Măsurile de interdicție includ și zonele specifice unde pescuitul este complet interzis pe o perioadă determinată. De exemplu, în timp ce pe unele sectoare ale râurilor și lacurilor pescuitul este interzis timp de 68 de zile consecutive, în alte zone interdicția se întinde pe o perioadă de 60 sau 84 de zile consecutive, în funcție de specificul și importanța biologică a fiecărui habitat.

De asemenea, pentru a proteja speciile amenințate și pentru a menține echilibrul ecologic, pescuitul este interzis în cursul întregului an în anumite zone precum golful Goieni, lacul Beleu sau în lunca Ohrincea a râului Răut.

În obiectivele acvatice piscicole naturale este strict interzis pescuitul speciilor incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova, precum și al morunașului în bazinul fluviului Nistru.

Aceste măsuri restrictive reprezintă un pas important în protejarea și conservarea resurselor naturale ale Republicii Moldova și în promovarea unei practici de pescuit durabile și responsabile în beneficiul generațiilor viitoare.

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |
  2. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  3. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  4. Peste 200.000 de moldoveni vor beneficia de clădiri publice renovate și eficiente energetic
    Politică |
  5. Curtea de Conturi relevă deficiențe în administrarea și valorificarea terenurilor publice ale UAT
    Politică |
  1. Bărbat de 34 de ani, condamnat la 3 ani de închisoare pentru furt și răpirea unui automobil
    Social |
  2. Peste 200.000 de moldoveni vor beneficia de clădiri publice renovate și eficiente energetic
    Politică |
  3. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  4. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  5. Trafic record la Aeroportul Chișinău în iulie: peste 703.000 pasageri, cu 45% mai mult decât în 2024
    Business |