Activitatea Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” a fost examinată de către conducerea Ministerului Economiei și Infrastructurii și administrația CFM. În cadrul ședinței, prezidată de ministrul Chiril Gaburici, s-a discutat despre situația financiar-economică actuală a întreprinderii, dificultățile și soluțiile de eliminare a acestora, prioritățile de dezvoltare a CFM și mecanismele de acoperire a datoriilor salariale, precum și majorarea salariilor, transmite CURENTUL.
„Cer administrației CFM să ia măsuri de optimizare a întreprinderii, în regim prioritar. Au fost stabiliți termeni exacți și persoane responsabile de măsurile ce urmează a fi întreprinse. Dacă administrația CFM nu va întreprinde acțiunile stabilite, vom fi nevoiți să luăm măsurile de rigoare”, a subliniat Chiril Gaburici.
Referindu-se la salariile angajaților, conducerea Ministerului a reiterat că trebuie de stabilit un plan de majorare a salariilor pentru fiecare categorie de muncitori. De asemenea, până la 1 iulie, administrația întreprinderii trebuie să elaboreze un Plan de dezvoltare a CFM pentru anii 2018-2020, având în vedere revizuirea și automatizarea proceselor, diminuarea cheltuielilor, optimizarea cheltuielilor etc.
Cristina Parfeni