[ X ]
Pagubele furtunii din 11 iunie: 13 localități rămân fără electricitate, drumuri deteriorate, culturi agricole afectate
13 Iunie

 

13 localități din raionul Orhei rămân parțial deconectate de la energia electrică, în urma precipitațiilor puternice din seara zilei de 11 iunie. Datele au fost prezentate de către IGSU.

Totodată, în urma ploilor abundente cu vânt puternic înregistrate pe 11 iunie mai multe localități din sudul, centrul, dar și nordul țării au fost afectate. În acest sens, în raionul Cantemir, Capaclia au fost smulse circa 27 foi de ardezie și circa 90 m2 de țiglă metalică de pe acoperișul a două gospodării. Totodată, în raionul Ialoveni vântul puternic a deteriorat circa 224 m2 de foi de ardezie de pe acoperișul unui bloc locativ, iar în orașul Orhei a fost smuls și deteriorat acoperișul liceului, din țiglă metalică pe o suprafață de circa 450 m². Tot aici, vântul a smuls circa 86 foi de ardezie și a deteriorat 65 tuburi solare ale sistemului termo – energetic. Mai mult, în urma precipitațiilor abundente au fost afectate acoperișurile a peste 300 de gospodării din mai multe localități din raionul Orhei.

De asemenea, intemperiile au afectat și careva porțiuni de drumuri locale în orașul Nisporeni și satul Vărzărești a fost deteriorat circa 1200 m de drum din pietriș, iar în Pepeni, raionul Sîngerei circa 5000 m de drum.

În urma ploii torențiale au fost afectate mai multe culturi agricole și livezi. Astfel, în localitatea Ivanovca, Florești au fost deteriorate circa 252 ha de floarea soarelui, 55 ha de porumb și 4 ha livadă de vișin.

Comisiile pentru situații excepționale raionale lucrează în raioanele unde au fost înregistrate prejudicii pentru evaluarea pagubelor materiale.

Inapoi la arhiva noutaților